Radioamatorism în lume, #199

Material pregătit pentru QTC 199/ 27 Sept 2015

Un nou record de distanță pe 134 GHz

Duminica trecută, pe 20 septembrie 2015, a fost stabilit un nou record de distanță între G8KQW și G8ACE în banda de 134 GHz. Cei doi au realizat un prim QSO la o distanță de 17,2 km, schimbul de semnale fiind însoțit de confirmarea audio înregistrată și de un schimb de fotografii între cei doi radioamatori. Acestea pot fi accesate la acest link.

După primul QSO, G8ACE s-a deplasat într-o altă locație, distanța dintre cei doi crescând la 19,2 km, depășind recordul existent pentru banda de 134 GHz. În ambele locații, pentru alinierea antenelor și determinarea cu precizie a amplasării s-au utilizat un telescop și heliostate. Contactul s-a realizat imediat ce G8ACE a pornit stația. Propagarea nu a fost suficient de stabilă pentru a premite un schimb continuu de semnale, mai degrabă cei doi radioamatori transmițând și recepționând semnale în salve. Ambele QSO-uri s-au realizat între orele 15.00 și 18.00 UTC, temperatura fiind de 21oC.

Ambele echipamente sunt realizate în regim DIY. Emițătoarele conțin module DBE care multiplică de patru ori un semnal de 33,6 GHz provenit de la un transiver Broadern achiziționat de pe ebay. Unul dintre emițătoare folosește un oscilator cu stabilizare termică pe 1.440 MHz; frecvența de oscilație este controlată printr-un modul RDDS (Reverse Direct Digital Synthesis); celălalt emițător folosește un sintetizor de 2,8 GHz cu un multiplicator 48x pentru a genera 134 GHz. S-a utilizat modulație FSK (Frequency-Shift Keying).

Receptoarele conțin mixere cu diode excitate la 23 GHz, oscilatoarele locale funcționând la 2,8 GHz cu multiplicare de 48x, frecvența intermediară fiind în banda de 2 metri.

Mai multe informații despre RDDS (Reverse Direct Digital Synthesis) puteți citi aici.

E radioamatorismul doar un hobby și nimic altceva ?

Sub acest titlu, societatea radioamatorilor din Africa de Sud a publicat un material din care am extras următoarele pasaje:

„…Mulți radioamatori consideră că radioamatorismul este doar un hobby, nimic altceva, scopul său principal fiind să realizezi cât mai multe contacte DX în HF sau să colecționezi QSL-uri. Dacă ar fi așa, de ce ar mai fi necesar să dai examen ca să practici un hobby ?

În realitate radioamatorismul este mai mult decât un hobby, oferind societății civile servicii publice, de exemplu sprijinira comunicațiilor pe timpul dezastrelor sau în condiții de urgențe variate, sau asigurarea comunicațiilor în timpul anumitor evenimente sportive.

Un argument în favoarea utilității publice a radioamatorismului vine chiar de la IARU, organizația care coordonează activitățile radioamatorilor și joacă rolul de intermediar între radioamatori și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU). Pe lângă acestea, IARU se implică activ în dezvoltarea practicii radioamatorismului și este finanțată de asociațiile de radioamatori de pe întreg mapamondul.

Este dovedit că radioamatorismul acoperă o gamă foarte largă de activități diferite, iar fiecare dintre radioamatori poate fi atras de diverse îndeletniciri atractive, printre care experimentarea, cercetarea sau pionieratul în domeniul științelor radio și al tehnologiei telecomunicațiilor, care se pot întinde până în domeniul microundelor. Din acest motiv, în documentele oficiale ale uniunii internaționale a telecomunicațiilor (ITU), radioamatorismul este definit ca serviciu, nu ca hobby (așa cum este menționat traficul CB, de exemplu). Dacă ne gândim un moment la acest lucru: vi se pare logic ca ITU să fi alocat atât de multe benzi din valorosul spectru radio doar unor hobby-iști ?…”

The South African Radio League

Un alt material foarte interesant, cu titlul „Amateur Radio Is A Voice Through The Chaos” — Radioamatorismul este o voce care străbate haosul, poate fi citit pe blogul lui Chris Warren.

Un porc în spațiu

Un cunoscut radioamator și blogger britanic, Dave Motaz, M0TAZ, anunță vesel: „Cel mai important eveniment al National Hamfest a fost lansarea lui Pinky”.

Ieri, sâmbătă 26 septembrie, Andrew Garratt M0NRD a lansat un balon de mare altitudine. Încărcătura conține unul dintre porcușorii săi, Pinky, care a atins altitudinea de 26 km.

Pe timpul zborului, sonda a trimis imagini SSDV pe 434 MHz. Toate imaginile îl includ pe Pinky care are în fundal diverse peisaje din timpul zborului.

Imaginile au putut fi recepționate pe tot cuprinsul Europei de Vest. În final, balonul a aterizat la aproximativ 25 km de locul de unde a fost lansat, sudul localității Newark în Marea Britanie. Pinky a fost recuperat cu succes și este teafăr.

Mai multe informații pe radio local BBC Lincolnshire — interviul acordat de Andrew Garratt (începe la minutul 11.50).

Alte informații:

Lansarea satelitului LAPAN-A2

Mâine, 28 septembrie, va avea loc lansarea satelitului indonezian LAPAN-A2/ORARI. Acesta va conține un transponder FM și un digipeater APRS și va fi purtat pe orbită de racheta indiană PSLV-C30. Pe lângă LAPAN-A2, alți șase sateliți for fi plasați pe orbită: un satelit indian, Astrosat; un satelit canadian, NLS-14 (Ev9) de 14 kg; patru sateliți LEMUR identici, din SUA, cu o masă cumulată de 28 kg.

Satelitul indonezian va fi plasat pe o orbită cvasi–ecuatorială situată la 650 km și o inclinație de 6 grade; această orbită va permite survolarea teritoriului Indoneziei de 14 ori pe zi. Următoarele frecvențe au fost comunicate la IARU:

  • o baliză pentru telemetrie pe 437,425 MHz
  • uplink FM pe 435,880 MHz
  • downlink FM pe 145,880 MHz
  • digipeater APRS pe 145,825

Din păcate, satelitul nu va putea fi recepționat în România.

Mai multe informații:

RFinder — integrare cu rețeaua DMR-MARC

Mult-așteptata integrare dintre RFinder și DMR-MARC.net a fost încheiată ! RFinder are acum un feed permanent pe lista repetoarelor DMR (MOTOTRBO sau TRBO).

Repetoarele DMR beneficiază acum de informații despre locație, informații care sunt actualizate automat în fiecare zi la ora 11.00 UTC.

RFinder este o bază de date de informații despre repetoare de pe întreg mapamondul, conținând deja peste 50.000 de repetoare din 170 de țări. O taxă anuală de 9,99 USD (apx. 9 euro) oferă acces la datele repetoarelor prin intermediul aplicațiilor pentru Android, iPhone, RadioBuddy pentru iPhone, aplicațiile de la RT Systems sau suport pentru API-ul public CHIRP. Accesul la informații este permis de pe orice sistem de operare (Windows, Mac, Linux, Android, iPhone) sau de pe cele mai cunoscute sisteme GPS. Dezvoltarea aplicațiilor radio pentru iPhone și Android se poate realiza prin intermediul RFinderPi, un API pentru Raspberry Pi. RFinder și Echolink sunt strâns integrate atât pe Android cât și pe iPhone, printr-un singur click se pot accesa toate repetoarele existente în baza de date.

Bob Greenberg, W2CYK, creatorul RFinder, a declarat: „Dezvoltarea modurilor digitale în fonie cunoaște o tendință ascendentă. DMR este un standard deschis care utilizează eficient spectrul radio și, cel mai important, asgură interoperabilitatea între producătorii de echipamente radio. RFinder va continua să sprijine cele mai moderne tehnologii pentru radioamatori.

Abonamentele la serviciile RFinder pot fi realizate prin intermediul site-ului web sau al aplicațiilor pentru iPhone și Android.

Atât pentru această ediție a QTC-ului duminical. Cu deosebită prietenie,
73 de YO3ITI

Despre YO3ITI

Iubitor de pisici, muzică, foto. Măritat.