Radioamatori la NASA TV

Radioamatorii Jerry Buxton, N0JY și Courtney Duncan, N5BF au participat la masa rotundă cu presa organizată de NASA cu ocazia lansării misiunii NRO-L55 de pe 8 octombrie.

Participanții au discutat aspecte legate de mai mulți mini-sateliți tip CubeSat de la bordul misiunii. Patru dintre mini-sateliți sunt finanțați de NASA, iar nouă de NRO (Oficiul Național pentru Zborurile de Recunoaștere). Lansarea a fost programată pe data de 8 octombrie 2015 de la baza militară Vandenburg, California și s-a desfășurat cu succes.

Masa rotundă a reunit următorii vorbitori:

  • Richard Welle, director, Microsatellite Systems department de la The Aerospace Corporation
  • Tim Olson, cercetător principal la BisonSat, Colegiul Salish Kootenai din Pablo, Montana
  • Morgan Johnson, coordonatorul echipei „ARC CubeSat”, Universitatea din Alaska, Fairbanks
  • Jerry Buxton, N0JY vicepreședintele departamentului de inginerie, AMSAT Fox-1
  • Courtney Duncan, N5BF, cercetător principal în cadrul colectivului LMRST-Sat, NASA Jet Propulsion Laboratory, Pasadena, California

Dintre cei 13 mini-sateliți lansați cu ocazia acestei misiuni, amintim:

  • SNaP-3 — un număr de trei mini-sateliți CubeSat, a câte 4,5 Kg fiecare, având ca misiune cercetarea sistemelor SDR inteligente (cognitive SDR) utilizate pentru facilitatea comunicării cu persoanele defavorizate situate în zone inaccesibile sau greu accesibile.
  • PropCube — doi sateliți de câte 1 Kg, utilizați la calibrarea măsurătorilor de propagare ionosferică
  • SINOD-D — doi sateliți de câte 2 Kg fiecare, pentru proiecte de cercetare SDR.
  • AMSAT Fox-1 — un CubeSaet de 1 Kg care conține un repetor FM pentru uzul radioamatorilor. Satelitul conține și un giroscop micro-electromecanic (MEMS) și echipamente pentru experimente de scatter utilizând emisii de protoni de energie joasă.

Mai multe detalii despre misiunea NRO pot fi citite în acest document PDF.

YO3ITI

www.yo3iti.ro

Iubitor de pisici, muzică, foto. Măritat.