Radioamatorism în lume, #200

Sateliți pentru radioamatori din Danemarca

Agenția Spațială Europeană (ESA) a anunțat că doi noi sateliți pentru radioamatori vor fi plasați pe orbită mâine, 5 octombrie 2015. Ambii sateliți provin din Danemarca și plasarea pe orbită se va face din interiorul stației spațiale internaționale (ISS).

Ajunși pe stația spațială internațională pe 19 august 2015, cei doi sateliți CubeSat, AAUSat-5 și GomX-3 vor fi plasați pe orbită prin ecluza modulului japonez Kibo. Pentru amplasare, unul dintre astronauții de pe stația spațială va utiliza brațul robotizat al modulului Kibo.

Odată ajunși pe orbită, sateliții vor transmite semnale care pot fi recepționate de orice echipament standard pentru radioamatori. Frecvențele sunt:

  • AAUSat-5 — 437,425 MHz cu o baliză CW de 30 WPM, la fiecare 3 minute și un pachet GMSK  (GSM Minimum Shift Keying) pe 9600 bps la fiecare 30 de secunde;
  • GomX-3 — 437,250 MHz, date pe 1200-9600 bps, modulație GMSK  prin protocolul CSP (Cubesat Space Protocol).

Pe lângă serviciile oferite radioamatorilor, satelitul GomX-3 va implementa protocoale de urmărire a zborurilor civile și de măsurare a calității semnalelor telecomunicațiilor prin satelit. AAUSat-5 va oferi servicii de urmărire pe mare a flotelor comerciale.

Un film despre pregătirile pentru lansarea de mâine, poate fi vizualizat la link-ul ESA CubeSats.

Agenția Spațială Europeană, ESA, invită radioamatorii să asculte CubeSat-ul AAUSat-5 la adresa: http://amsat-uk.org/2015/09/24/esa-listen-for-aausat-5/

Sub titlul „primul meu QSO prin satelit”…

…și-a publicat experiența Abdel Mesbah, M0NPT. Abdel a fost primul radioamator din Marea Britanie care a primit premiul „73 on 73” decernat de AMSAT-UK radioamatorilor care au QSO-uri confirmate prin satelitul AO-73 (FUNcube-1). În perioada 3-12 octombrie Abdel va fi în Creta, EU-015, și va putea fi lucrat prin intermediul satelitului amintit.

Mai multe informații despre această experiență pot fi citite pe blog-ul radioamatorului.

Alte link-uri interesante:

Ediția din octombrie a revistei DKARS este disponibilă online

Ediția numărul 16, din octombrie 2015 a revistei societății regale olandeze de radioamatorism, DKARS, poate fi descărcată online. Prezentarea articolelor este bilingvă, in olandeză și engleză. Cei care doresc să primească revista se pot abona online la adresa magazine@dkars.nl și vor primi revista prin email (prin intermediul unui link de unde poate fi descărcată).

Ediția curentă are 41 de pagini și conține informații despre concursuri, QSO DX, echipamente și gadget-uri, evenimente locale. Revista poate fi descărcată gratuit.

Legături utile:

Cooperare între Italia și Malta în domeniul comunicațiilor de urgență

Ca urmare a implicării cu succes într-un exercițiu de simulare de cutremur care a avut loc în septembrie, radioamatorii din Malta au fost invitați să participe la faza a doua a exercițiului care s-a desfășurat zilele trecute pe insula italiană Lampedusa.

Volumul de echipament a fost restricționat la 100 kg, inclusiv transiverele, sursele de alimentare, antenele, cablurile și orice alte obiecte personale care se puteau transporta într-un simplu rucsac. Contactul dintre Malta și Lampedusa a putut fi menținut doar în 40 m deoarece comunicarea în VHF, UHF și SHF a fost instabilă, în ciuda Yagi-urilor sofisticate utilizate de ambele părți. Pe teritoriul Maltez comunicarea a fost asigurată de o caravană de radioamatori amplasată în dreptul localității Dingli, cu vedere directă către insula Lampedusa. Caravana a fost dotată cu echipamente diverse, de la HF la microunde și a păstrat contactul radio cu Protecția Civilă din Malta.

Simularea a inclus și suspendarea-supriză timp de o oră a alimentării cu energie electrică a echipei din Lampedusa care a trebuit să improvizeze cu o baterie de mașină. Nu s-au utilizat serviciile de telefonie mobilă. Acestea erau suficient de instabile astfel că au adăugat un plus de realism simulării.

Echipa malteză a operat cu două persoane în schimburi de câte 12 ore. Exercițiul a fost sprijinit de Comunitatea Europeană. Mai multe informații despre această simulare se pot citi pe site-ul IARU — Regiunea 1: http://iaru-r1.org/

Simpozion pe teme radioamatoricești la București

Vineri 2 octombrie s-a desfășurat în București un interesant simpozion pe teme radioamatoricești. Participanții au dezbătut îndelung teme de interes general.

Din agenda evenimentului amintim:

  • rezumatul întâlnirii și a discuțiilor purtate cu ocazia dezbaterii Statutului Federației Române de Radioamatorism;
  • teme actuale în funcționarea și îmbunătățirea repetoarelor: YO5D — studiu de caz;
  • perspective de upgrade pentru nodul echolink 54452;
  • aspecte teoretice și practice referitoare la sistemele Cognitive Radio — un concept actual”;
  • Analiza comparativă a construcției și exploatării echipamentelor Baofeng UV-3R și UV-5R în contrast cu Yaesu FT-60D.

Au mai fost discutate diverse subiecte de interes general precum „Tendințe actuale în dezvoltarea site-urilor pentru radioamatori”, „Plugin versus modul — o dilemă veche”, „Aspecte actuale în industria IT”, „Profesionalism și diletantism” și un subiect pasionant, „Conexiuni: Lego, muzică și radioamatorism”. Simpozionul a fost organizat ad-hoc într-o locație selectă, la MegaMall din Bd. Iancului, iar participanții, YO5OLD și YO3ITI s-au bucurat, în final, de un concert de jazz și câteva shot-uri de Glenlivet 18 anișori plus ceva cidru și apă plată.

Următoarea întâlnire este planificată pentru începutul lunii noiembrie la Bistrița.

YO3ITI

www.yo3iti.ro

Iubitor de pisici, muzică, foto. Măritat.