Duminica trecută, pe 20 septembrie 2015, un nou record de distanță a fost stabilit între G8KQW și G8ACE în banda de 134 GHz. Cei doi au realizat un prim QSO la o distanță de 17,2 km, schimbul de semnale fiind însoțit de confirmarea audio înregistrată și de un schimb de fotografii între cei doi radioamatori. Acestea pot fi accesate la acest link.
După primul QSO, G8ACE s-a deplasat într-o altă locație, distanța dintre cei doi crescând la 19,2 km, depășind recordul existent pentru banda de 134 GHz. În ambele locații, pentru alinierea antenelor și determinarea cu precizie a amplasării s-au utilizat un telescop și heliostate. Contactul s-a realizat imediat ce G8ACE a pornit stația. Propagarea nu a fost suficient de stabilă pentru a premite un schimb continuu de semnale, mai degrabă cei doi radioamatori transmițând și recepționând semnale în salve. Ambele QSO-uri s-au realizat între orele 15.00 și 18.00 UTC, temperatura fiind de 21oC.
Ambele echipamente sunt realizate în regim DIY. Emițătoarele conțin module DBE care multiplică de patru ori un semnal de 33,6 GHz provenit de la un transiver Broadern achiziționat de pe ebay. Unul dintre emițătoare folosește un oscilator cu stabilizare termică pe 1.440 MHz; frecvența de oscilație este controlată printr-un modul RDDS (Reverse Direct Digital Synthesis); celălalt emițător folosește un sintetizor de 2,8 GHz cu un multiplicator 48x pentru a genera 134 GHz. S-a utilizat modulație FSK (Frequency-Shift Keying).
Receptoarele conțin mixere cu diode excitate la 23 GHz, oscilatoarele locale funcționând la 2,8 GHz cu multiplicare de 48x, frecvența intermediară fiind în banda de 2 metri.
Mai multe informații despre RDDS (Reverse Direct Digital Synthesis) puteți citi aici.
Comentarii