Radioamatorism în lume, #247

Convenția anuală a societății radioamatorilor din Marea Britanie — RSGB

Convenția anuală a societății radioamatorilor din Marea Britanie — RSGB, va avea loc anul acesta între 7 și 9 octombrie. Agenda preliminară a reuniunii reunește o foarte mare varietate de subiecte legate de VHF, USH și SHF. Câteva dintre prezentările incluse deja în program:

  • Ce anume să cauți când cumperi o stație VHF/UHF
  • Viața secretă a unui transverter
  • Practici acceptate în VHF
  • DX în VHF din locații urbane (inclusiv EME)
  • Polarizarea semnalelor de 50MHz
  • Încercați banda de 23 cm
  • Folosiți-vă de aurore
  • Cum au reușit 10 școli să ia legătura cu SSI în cadrul programului ARISS
  • Prelegeri și sesiuni de lucru cu și despre componente SMD
  • Raspberry Pi de la 0 la 3
  • Arduino
  • Moduri complexe pentru transmisiunile de date

Mai multe informații la adresa: http://rsgb.org/convention/

5 MHz în Africa de Sud

SARL — Organizația Radioamatorilor din Africa de Sud — a obținut de la agenția de reglementare națională permisiunea ca radioamatorii să poată activa în banda de 5MHz. Activitatea radioamatorilor este permisă între 5351.5 și 5366.5 kHz cu o putere maximă permisă de până la 400 W.

Mai multe informații pe: http://www.sarl.org.za/

Săptămâna internațională a serviciilor de ambulanță aeriene

Între 17 și 25 septembrie 2016 se va desfășura săptămâna internațională a serviciilor de ambulanță aeriană, ocazie cu care organizatorii vor încerca să promoveze acțiunile publice pentru stimularea donațiilor necesare sprijinirii acestor servicii deosebit de importante pentru societate. Foarte mult țări au inclus pe agenda evenimentelor activități ale radioamatorilor care se vor desfășura în mod deosebit pentru această ocazie în zone publice. Scopul este de a promova radioamatorismului și de a stimula donațiile.

Mai multe informații la adresa: http://bit.ly/2bAlIGM

Sistemul STEREO-B al NASA poate ajuta la evitarea pagubelor de ordinul miilor de miliarde

Pe 1 și 2 septembrie sărbătorim evenimentul Carrington. La această dată în 1859 a avut loc cea mai mare furtună geomagnetică înregistrată vreodată până în anul 2013. Aurorele boreale au fost văzute în întreaga lume. Sistemele de telegraf din toată Europa și America de Nord s-au defectat. Pilonii telegrafului aruncau scântei, iar hârtia folosită în telegrafiere a luat foc. Unele sisteme de telegraf păreau să continue să trimită și să primească mesaje în ciuda faptului că erau deconectate de la sursele lor de alimentare.

Dacă s-ar produce în prezent un eveniment solar de intensitate similară, pierderile sunt estimate la nivelul câtorva trilioane de dolari partea cea mai proastă fiind că nu există nici o soluție pentru a împiedica o furtnuă geomagnetică. Din fericire, NASA a repus în funcțiune sistemul STEREO-B. Sistemul este compus din două observatoare spațiale cu ajutorul cărora oamenii de știință pot observa structura și evoluția furtunilor solare.

Mai multe informații la: http://stereo.gsfc.nasa.gov.

Podcast: tineri radioamatori

Mulți dintre noi trăiesc cu convingerea că interesul pentru radioamatorism a dispărut cu desăvârșire din rândurile tinerei generații ca atare există o sumedenie de programe și proiecte despre atragerea tineretului de partea radioamatorismului.

Datele oficiale contrazic aceste clișee, numărul de noi radioamatori din cadrul tinerei generații fiind în creștere la nivel mondial.

Un interesant podcast pe această temă realizat de Sterling Coffey, N0SSC, poate fi ascultat la adresa: http://bit.ly/2bAlIGM.

Despre Sterling Coffey, N0SSC:

Simpozion despre undele milimetrice

Marți 6 septembrie 2016 Societatea Radioamatorilor din Chelmsford (CARS) găzduiește un simpozion pe tema undelor milimetrice. Evenimentul va găzdui o prezentare live susținută de Chris Whitmarsh G0FDZ.

Mai multe informații pe site-ul organizației: http://www.g0mwt.org.uk

Raport de propagare — Hannes Coetzee, ZS6BZP

Buletinul de propagare publicat periodic de Hannes Coetzee, ZS6BZP, de la Agenția Spațială Sud-Africană SANSA a apărut într-o nouă ediție astăzi, 28 august.

SANSA este unicul centru regional african pentru monitorizarea „climei spațiului cosmic„, o disciplină științifică din domeniul fizicii spațiului care se ocupă de studiul variației în timp a proprietăților sistemului solar punând accent pe spațiul circumterestru, inclusiv analiza dinamică a magnetosferei, ionosferei și termosferei. SANSA funcționează ca parte a ISES (Comisia Internațională pentru Mediul Spațial).

Mai multe informații pe http://spaceweather.sansa.org.za.

Alte site-uri despre climatologia spațiului cosmic (space weather):

YO3ITI

www.yo3iti.ro

Iubitor de pisici, muzică, foto. Măritat.