DUBUS 3/2016

M-am abonat la DUBUS pe la începutul lui martie anul trecut, mai mult din curiozitate pentru o publicație despre care am tot auzit vorbindu-se la superlativ. Pentru cei care nu știu, DUBUS este o revistă de radioamatorism dedicată în special comunității celor pasionați de benzile de peste (și inclusiv) 50 MHz. Revista este rodul muncii de editor al lui Joachim Kraft CT1HZE/DL8HCZ este publicată în Germania este o publicație bilingvă, lucru util pentru cei care doresc să-și aprofundeze aptitudinile în limba germană și apare de patru ori pe an, în format A5. Fiecare ediție DUBUS oferă ceva mai mult de o sută de pagini de articole pur tehnice și informații–știri despre operarea și traficul în VHF-SHF și operare DX. Al treilea număr publicat pe 2016 a ajuns în căsuța mea poștală acum două zile, are 131 de pagini din care doar cinci sunt cu reclame, restul fiind articole și editoriale pe diverse teme. Volumul extrem de redus al reclamenlor sugerează că această publicație reușește să-și acopere toate cheltuielile aproape exclusiv din abonamente, lucru notabil în condițiile în care, de exemplu, QST, publicația oficială ARRL, are mai mult de 60% din conținut constituit din reclame și advertoriale finanțate de terțe-părți. În topul preferințelor mele DUBUS a urcat rapid pe primul loc din cauza înaltei calități a conținutului (ceea ce trădează un flux editorial foarte bine pus la punct, inclusiv recenzia inter-pares care garantează calitatea și formatul informațiilor) și formei de prezentare simpliste dar eficiente. Revista nu face prea mult tam-tam de calitatea hârtiei sau a policromiei ci transmite eficient mesajul prin articole bine lucrate, bine tipărite alb-negru și orientate strict la subiect.

Cuprinsul numărului 3/2016

  • Un feedhorn coaxial simplu pentru comunicațiile prin sateliți în benzile S și X — de Rastislav Galuscak, OM6AA
  • Fluxul și temperatura soarelui la lungimi de undă milimetrice — de Dimitry Feodorov, UA3AVR
  • Generarea fotonică a semnalelor ultrasonice prin interferența a două fascicule laser — de Francesco Carraro, IW3GSH
  • Proiectarea unui LNA de 10 GHz: de la simulare la rezultatul final — de Vincent Grigis, F1OPA
  • Despre limitele teoretice și practice ale QSO-urilor digitale — de Klaus von der Heide, DJ5HG
  • E-uri la latitudini medii: Complexe, dar nu foarte complicate — de Jim Kennedy, K6MIO/KH6
  • Evenimente datorate aurorelor boreale — de Stefan Heck, LA0BY
  • Ciclul solar 24, raport pe luna august 2016 — de Jim Kennedy, K6MIO/KH6
  • QSO-uri troposferice — de Michael M. Dienel, DG7SFL
  • Știri din 6 și 4 m — de Joachim Kraft, DL8HCZ
  • Expediția europeană de microunde — de Mircea Bochiș, YO5AXB (articol care a fost publicat în limba română pe radioamator.ro)
  • Microunde și Europa
  • VHF Australia și Noua Zeelandă
  • Microunde și Japonia
  • Microunde și SUA
  • Știri EME
  • Nou-sosiți în 24, 47, 76 și 122 GHz
  • Știri și comentarii

YO3ITI

www.yo3iti.ro

Iubitor de pisici, muzică, foto. Măritat.